Academica Clinceni a anunțat două transferuri într-o singură zi. Au semnat mijlocașii Lucian Dumitriu (27 de ani) și Andrei Cordea (21 de ani).
Echipa antrenată de către Ilie Poenaru va fi completată de către cei doi mijlocași ce au jucat în sezonul trecut la Hermannstadt.
„Mă simt plin de entuziasm și dornic să ajut echipa. Vreau să mă integrez cât mai repede şi să ajut echipa să îndeplinească toate obiectivele din acest sezon. Sunt un mijlocaş care face ambele faze şi ma consider un jucător muncitor. Îmim place foarte mult Sergio Ramos, chiar dacă nu este mijlocaş. Este un profeisonist şi un învingător. Mergând mai departe – echipa preferată este Real Madrid”, a spus Lucian Dumitriu, pentru site-ul oficial al clubului.
Împrumutat în sezonul trecut de la Novara la Hermannstadt, Andrei Cordea a fost cedat definitiv la Academica Clinceni de către gruparea italiană.
„Mă simt bine! Am avut deja primul antrenament. Este greu, dar pas cu pas voi ajunge la cel mai înalt nivel. Îmi doresc să joc cât mai mult și să ajut echipa să atingă toate obiectivele. Iar evoluția mea și rezultatele echipei să mă aducă în atenția echipei naționale de tineret. Sunt un jucător serios, muncitor și întotdeuna optimist. Îmi place foarte mult Mesut Ozil, iar ca echipă sunt atras de Barcelona”, a spus și Andrei Cordea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER